FANDOM


Domino.jpg

Domino.

Domino (Scânteie în anumite versiuni) este o planeta natală a lui Bloom şi Daphne.

Istorie Edit

Domino, aşa cum legenda spune, a fost locul ales de Marele Dragon să-i fie loc de odihnă final şi datorită acestuia, regatul a avut o lungă perioadă de prosperitate, fericire şi pace

Palatul de pe Domino.jpg

Palatul de pe Domino.

Părinţii lui Bloom, regele Oriel şi Regina Marion, sunt conducătorii acestui tărâm. Era văzut ca un loc frumos, cu dealuri verzi, încântătoare şi cu un castel splendid în centrul unei văi.

Cu 16 ani înainte de sezonul 1, cele Trei Vrăjitoare Ancestrale au atacat planeta în căutarea Flăcării Dragonului deoarece aşa le-a fost ordonat de stăpânul lui, Lordul Darkar, căruia îi trebuia Flacăra Dragonului pentru a obţine puterea supremă. Dar, înainte ca vrăjitoarele să pună mâna pe Flacără, sora mai mare a lui Bloom, Daphne a luat-o pe bebeluşa Bloom şi a trimis-o pe Pământ unde putea fi în siguranţă, deoarece Bloom era următoarea deţinătoare a Flăcării Dragonului.

În bătălia finală dintre Vrăjitoare şi Compania Luminii, ele au fost alungate pe tărâmul Obsidian de Compania de Luminii, dar şi regele şi regina de pe Domino au fost absorbiţi acolo. Un flux de energie negativă a fost lansată, care a absorbit toată populaţia de pe Domino şi toată planeta a congelată şi solul a fost acoperit de gheaţă şi zăpadă.

Palatul a fost înfăşurat de gheaţă, şi arhitectura nu a fost vizibilă în afară de biblioteca lui Oriel de pe spatele lui Roc. Este posibil ca totul să fi fost distrus sau absorbit în Obsidian în bătălia care a dus la distrugerea planetei.

A fost presupus ca Daphne a murit deoarece ea nu mai avea un trup fizic. Bloom a fost găsită de un pompier pe nume Mike care a adoptat-o împreună cu soţia sa, Vanessa, care locuiesc în Gardenia.

Bloom a descoperit mai târziu că Domino este planeta pe care s-a născut şi a fost crescută un anumit timp până când cele trei Vrăjitoare Ancestrale au îngheţat întreaga planetă în căutarea Flăcării Dragonului. Era presupus că planeta a murit, şi de aceea nu este locuită decât de monştri ca, de exemplu, crabi de gheaţă sau yeti.

După ce Bloom şi Winx au înfrânt Vrăjitoarele Ancestrale şi a eliberat poporul planetei în primul film „Winx Club I: Secretul regatului pierdut”, regatul a fost restaurat la gloria sa anterioară. Viaţa sa întors pe Domino după ce Bloom, cu ajutorul surorii sale, Daphne, au înfrânt spiritul vrăjitoarelor şi au distrus tărâmul Obsidian şi pe Mandragora.

Ca rezultat, Bloom s-a reunit cu familia sa şi şi-a întâlnit pentru prima oară părinţii biologici.

Al doilea film are loc pe Domino.

Domino apare, din nou, în sezonul 5. când în regat care loc o ceremonie de reînnoire. O întâlnire a avut loc în castelul de pe Domino când Tritannus a atacat dimensiunea magică.

Caracteristici Edit

Domino, la fel ca majoritatea celorlalte planete din Dimensiunea Magică, este o planetă controlată de monarhie. Regele Oritel, soţia lui, regina Marion, şi două fiice, prinţesa Bloom şi prinţesa Daphne fac parte din familia regală curentă. Nu au fost observaţi sau menţionaţi mai mulţi membrii în tot serialul. De multe ori este văzut în serial că Domino este cel mai frumos şi mai prosper regat din Dimensiunea Magică.

Înainte de renaştere, Domino a fost o planeta moartă, singurele forme de viaţă fiind raci de gheaţă şi Yeti. O pasăre gigantică de piatră numită Roc a protejat biblioteca ascunsă de Oritel. După reînviere, viaţa a revenit. Nişte animale care au fost îngheţate au supravieţuit şi în acea perioadă de gheaţă. Flora este, de asemenea, similară cu Pământul, dar mai bogată. Foarte multe plante sunt verzi şi multe flor sunt observate în ţinut. La fel ca celelalte planete, Domino deţine o Poartă Oceanică care este localizată în Reciful Galben de Corali şi este apărat de Selkie-ul planetei, Serena, care, de asemenea, utilizează Flacăra Dragonului.

După Serena, cele mai rare specii de peşti din dimensiunea magică trăiesc în Domino, probabil pentru că planeta a fost acoperită de gheaţă pentru un timp îndelungat.

Locaţii Edit

  • Palatul Domino: Palatul Domino este casa şi castelul Regelui Oriel şi Reginei Marion, dar şi a fiicelor, Prinţesa Daphne şi Prinţesa Bloom. Palatul este, de asemenea, locuit de mulţi servitori. A fost cumva distrus în momentul atacului Vrăjitoarelor Ancestrale şi a fost avariat de Yeti când Bloom şi Winx au vizitat locul în sezonul 1. În curtea palatului, lumea se adună în fiecare an pentru a sărbători ceremonia de reînnoire anuală în care sabia lui Oriel a fost prezentată, iar Sky, cel care a salvat planeta cu Bloom, a participat la ceremonie.
  • Reciful Galben: Reciful Galben de Corali din oceanul planetei Domino este văzut ca fiind de o culoare galbenă. Este locul în care Piatra Preţioasă a Curajului este găsită care se află în interiorul gurii unui peşte uriaş. Este numit Reciful Galben datorită recifului de corali galbeni localizaţi acolo. Poarta Oceanică dintre Domino şi Pământ este localizată acolo şi aşa cum afirmă Serena, Reciful Galben este casa celor mai rare specii de peşti din dimensiunea magică. Reciful a fost avariat de poluarea lui Tritannus şi coralii au început să se apere violent, dar mulţumită lui Bloom, totul a revenit la normal.
  • Vârtejul Flăcărilor: Vârtejul Flăcărilor (sau Vârtejul de Foc) este o groapă care arde subt Palatul Domino, care a fost arena deţinătorilor Flărării Dragonului, cu dragonul cu 5 capete ca test. Pe parcursul timpului, puterea flăcărilor şi cea a dragonului cu 5 capete au devenit necontrolabile şi testul a devenit din ce în ce mai greu.

Renumirea regatului Edit

Dublajul englezesc 4Kids este singurul care numeşte planeta „Scânteie” (în engleză, Sparks). Dar în sezonul 4 şi ambele filme dublate de Cinélume, planeta este numită tot Scânteie. Redenumirea planetei de la Domino la Scânteie este una dintre schimbările majore făcute de 4Kids, ca şi schimbarea rolului lui Daphne, de la sora mai mare a lui Bloom la doar Nimfa Supremă a Magix-ului.

De-a lungul seriei Edit

Sezonul 1 Edit

Domino S1.jpg

Winx şi Daphne în Domino.

Domino apare de două ori în sezonul 1. Prima oară este când Bloom dă testul în simulator la şcoala Alfea şi a doua oară când Bloom şi Winx pleacă pe Domino pentru a afla mai multe despre trecutul lui Bloom şi să-şi recapete Flacăra Dragonului.

Sezonul 3 Edit

Deşi planeta nu apare în serial propriu-zis, ea este văzută în flashback-uri şi este amintită de mai multe ori. Este menţionată indirect în ultimul episod de Bloom când promite părinţiilor săi biologici că îi va găsi.

Sezonul 5 Edit

Planeta Domino apare în sezonul 5 când Bloom, Stella, Flora, Layla şi Sky au călătorit acolo pentru o ceremonie.

Alte date Edit

  • Domino are multe luni, aşa cum este văzut pe siteul oficial şi din episoadele în care planeta este arătată.
  • Este notabil că Domino este a doua cea mai veche planetă. Prima este Solaria.
  • Cuvântul „Domino” înseamnă: în latină „conducător” sau „stăpân”, iar în italiană „domin/controlez”.
  • Serena este Selkie-ul Domino-ului. Interesant, ea are puteri bazate pe foc, ceea ce poate însemna că planeta are ca element focul.
  • Există peste 100 Recifuri Galbeni în dimensiunea magică, dar singurul cunoscut este cel din Domino.

GalerieEdit


Locaţii din Winx Club
AlfeaFântână RoşieTurnul norilorMagixPământDominoAndrosSolariaLinpheaMelodieZenithOcean Infinit

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki