FANDOM


Pyros

Pyros.

Pyros este Insula Dragonilor. Aceasta a fost introdusă în serie în sezonul 3, când Bloom s-a dus cu scopul de a-şi găsi dragonul interior şi de-a obţine puterile Enchantix.

Descriere Edit

Pyros este un loc cu sălbatic, sălaşul marilor dragoni. Flora este diversă, pornind de la climatul carstic cu vulcani şi izvoare cu apă termală, până la păduri. Aici este locul în care Bloom şi-a întâlnit dragonul interior pe Buddy. Singurul locuitor al acestui loc este Maia, o femeie înţeleaptă, care a ajutat-o pe Bloom cu antrenamentul ei.

Fauna Edit

Fauna constă în diverse specii de dragoni, de la dragoni carnivori până la cei erbivori sau chiar înaripaţi. Mărimile, culorile şi speciile diferă. Una dintre specii, numită drăgani, vor fi introduşi în sezonul 7.

De-a lungul seriei Edit

Sezonul 3 Edit

Insula Pyros este introdusă pentru prima dată în serie în acest sezon. De când cu ameninţarea lui Valtor şi a ultimelor evenimente, Bloom este sfătuită de Faragonda să se ducă să se antreneze pe Pyros şi să-şi găsească dragonul interior. Numai aşa aceasta ar putea să-şi obţină puterile Enchantix, ultimul stadiu pentru a ajunge o zână completă, să-l învingă pe Valtor.

Ajunsă pe Pyros, Bloom se întâlneşte cu Buddy, dragonul ei interior.

Sezonul 7 Edit

Bloom revine pe Pyros, de data aceasta însoţită de zânele Winx, pentru a-i opri pe Kalshara şi Brafilius. Aceştia sunt în căutarea puterii magiei sălbatice, cu care ar putea să cucerească Dimensiunea Magică. Însă lucrurile se complică când Kalshara le şantejează pe zânele Winx cu nimicirea speciei drăganilor. Kalshara a creat un vampir de flăcări care au absorbit sursa focului drăganilor, care acum sunt în pericol.

Alte date Edit

  • Numele insulei provine de la termenul „pirochineză”, care înseamnă abilitatea de a controla focul.
  • Pyros este de asemena numele unui personaj din Hercule.
  • Insula Pyros este menţionată de Stella în sezonul 5, episodul 22 (Ascultă-ţi inima), când aceasta se referă la ediţia limitată de haine care sunt inspirate de pe Pyros, sau de designeri care au creat acele haine care chiar vin de pe Pyros.
    • Este puţin probabil ca ceea ce a spus Stella să fie credibil, datorită condiţilor nepotrivite de-a locui acolo, ba chiar mai mult singurul locuitor cunoscut este Maia.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki